Vidul interior, fântână întunecată sau sol fertil pentru creștere armonioasă?

Mulți dintre noi traversăm în viață perioade în care remarcăm anumite senzații de gol, mai puternice sau mai ușoare, în interiorul nostru, ca și cum ființei noastre i-ar lipsi ceva. Aceste senzații pot lua diferite forme, polarizând atât corpul (prin senzații de gol în stomac sau în piept), mintea (printr-o imagine de sine incompletă și fragilă), cât și lumea emoțională (prin experimentarea unor emoții sărăcăcioase, majoritatea orientate spre pol negativ).

Fiecare dintre noi se poate trezi la un moment dat conștient de aceste senzații, gânduri și emoții, însă mai mult decât conștientizarea, care este prima și cea mai importantă etapă, contează foarte mult și felul în care ne poziționăm față de acest vid interior și cât de multă încredere avem în resursele noastre pentru a ne putea întâlni cu el, a sta față în față cu el și a-l cunoaște, a afla cum a venit în viața noastră, ce vrea de la noi și ce putem face cu el. De asemenea, acest vid interior este de cele mai multe ori și cauza multor strategii dezadaptative, care ne duc spre auto-sabotaj și ne împiedică să ne trăim viața cu bucurie și curiozitate.

Vidul interior ne aduce aminte de ceea ce ne lipsește, iar pentru că lipsa doare de cele mai multe ori, fugim de întâlnirea cu el, pentru că nu vrem să ne doară. Așa că în mod inconștient decidem să îl acoperim. La nivel mental golul din sufletul nostru poate fi acoperit cu gânduri de tot felul de texturi, pe subiecte diferite, sub forme de obsesii, iraționale, dezorganizate. La nivel emoțional îl acoperim cu trăirile care provin din alte zone ale vieții, din alte activități pe care le facem doar ca să nu ne întâlnim cu golul din noi. Un exemplu ar putea fi faptul că întotdeauna sunt extenuat de întâlnirile cu ceilalți, am nevoie de timp cu mine însumi, însă mi-e teamă să stau singur, așa că ma ofer tuturor, în orice moment și preiau de la ei orice spun, indiferent de cum mă face asta să mă simt.

Este mai ok pentru mine să fiu trist în urma unei întâlniri, să fiu obosit pentru că nu am mai stat cu mine de mult, decât să mă întâlnesc cu fântâna rece și întunecată din inima mea. Iar la nivel corporal nu îl putem acoperi. El se manifestă și atât. Îl putem doar amorți prin consumarea diferitelor substanțe, însă de cele mai multe ori, el se revoltă cel mai puternic prin organismul nostru.

De cele mai multe ori oamenii își dau seama că ceva nu funcționează în sistemul lor atunci când observă că au neglijat destul gândurile, au reprimat destul emoțiile, însă corpului nu mai au ce să-i facă. Medicii și analizele arată că organele lor funcționează perfect, însă în viața lor de zi cu zi vidul din sufletul lor își face simțită prezența cu fiecare ocazie.

Totuși, care este cauza vidului interior? Deși nu există un sens universal al vieții, iată că el există în mod unic pentru fiecare, iar această formă unică a sensului ne este dată și formată încă de când suntem foarte mici, prin prisma relațiilor primordiale, adică cele cu mama și tata. Dacă în aceste relații (în special în cea cu mama) am fost puternic răniți, ne-am simțit abandonați, neglijați, trădați, respinși, atunci în inima noastră s-a deschis o rană. Acest gol este o rană a iubirii, de care am avut nevoie mereu și nu am primit-o sub forma în care era potrivit pentru noi.

Nu a fost pus un sens acolo, în acea rană.

Tocmai de aceea, iată că vidul interior, rana aceasta de iubire, poate fi oricând văzută, cunoscută, simțită total și apoi vindecată cu sens. Aici este puterea noastră, în a da sens durerii noastre. Cu toții ne naștem întregi, compleți, însă specificul nostru uman ne conferă calitatea de a fi vulnerabili, de a oferi și a primi iubire. În relațiile semnificative din viața noastră, acolo unde iubirea s-a blocat și s-a manifestat prin sentimente apăsătoare, grele, agresive chiar, s-a născut și golul din noi, senzația că suntem sparți pe interior, gândul că nu suntem destul de buni, sentimentul că o să cădem în gol dacă ne oprim din a alerga.

Iar, la urma urmei, golul acesta nu trebuie neapărat umplut sau acoperit. El doare pentru că se naște din durere, însă odată procesată durerea, el devine un spațiu pe care noi îl putem decora exact așa cum ne dorim, iar aici apare liberul arbitru și auto-responsabilizarea: îmi voi neglija în continuare vidul din interior, mă voi abandona din nou sau voi face cunoștință cu această parte din mine, îi voi fi alături și o voi hrăni, uda și fertiliza pentru a da naștere la sensul vieții mele?

Pe final de lectură, te invit să te conectezi un pic, cu blândețe și compasiune, la golul din sufletul tău. Închide ochii, găsește-ți o poziție confortabilă și caută acest vid din tine. Nu te forța, doar adu-ți aminte că el se află în tine, că îl simți, știi că e acolo și dă-i o formă. Poate fi un obiect, o persoană, un element al naturii, chiar și un animal. Apoi îl poți desena, poți căuta o imagine cu el așa cum îl percepi tu sau poți scrie despre el, iar apoi fă exercițiul de a te uita zi de zi cu bunăvoință și înțelegere către el.

Verifică în fiecare zi: în ce fel privesc astăzi golul meu sufletesc?

---

Dacă ți-a plăcut acest articol te invităm să citești și alte articole abonându-te la newsletter-ul nostru. Completează formularul de la finalul paginii iar noi te anunțăm când publicăm următoarele articole.